23
Sam, Noi
4 New Articles

Sport/Timp liber
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

cupa-erik-teamÎn urmă cu cinci sezoane fotbalistice, o echipă de minifotbal formată numai din jucători turdeni amatori, unii dintre ei activând în eșaloanele ligii a patra de fotbal sau nici măcar acolo, se înscria într-un campionat regulat organizat de George Țălnar, fiul fostului internațional român Cornel Țălnar, ce se desfășura în incinta cochetei baze sportive Winner's Talnar Club din Alba Iulia.

Nevoiți să parcurgă săptămânal cei 75 de km dintre Turda și Alba Iulia acești sportivi turdeni au reușit să impună respect celor 24 de echipe din județul Alba cea mai slabă clasare fiind în primul an de participare, respectiv locul 4.

An de an evoluția lor s-a îmbunătățit astfel că, la sfârșitul fiecărei ediții de campionat, care se desfășoară practic de-a lungul întregului an calendaristic  în 52 de etape, jucându-se play off și play out,s-au clasat pe podium.

echipa-erik-teamÎn condițiile în care toate meciurile sunt, de fapt, în deplasare și sprijinindu-se pe aportul financiar al ,,finanțatorului" Oltean Cornel, această frumoasă echipă a devenit un adevărat brand în domeniu, astfel încât firma Rimbek,cunoscută atât în Turda cât și în țară în domeniul afacerilor cu aur și pietre prețioase, a devenit un sponsor al fotbaliștilor turdeni, contribuind în acest fel la rezultatele echipei numita Erik Team Rimbek din Turda.

Dacă anul competițional trecut echipa s-a clasat pe locul secund, anul acesta,cu patru etape înaintea play off-ului se situează pe locul 1 în seria 2 iar speranța este ca, la final, să se afle mai sus decât în precedentul an competițional.

echipa-erikÎn cei câțiva ani de participare, din lotul echipei format din 15 jucători au făcut sau fac parte încă nume cunoscute celor implicați în fenomenul fotbalistic turdean, ca de exemplu: Oltean Cornel, Barta Tudor, Ursu Andrei, Mercean Vasilică,Tot Alin, Kopandy Zoltan, Buglea Bogdan, Marila Cosmin, Suciu Alexandru, Cocoară Simion, Hidișan Mihai, Pârjol  Aurel, Papalan Sebastian, Bozdog Cătălin, Imbuzan Cosmin, Nemeș Lucian, Savu Alex, Goia Mihai, Goia Andrei, Silaghi Biduci, Lăcătuș Gheorghe, Mariș Mihai etc.

Citind lista de mai sus se poate vedea ca aceștia sunt cam ,,ultimii mohicani" ai fotbalului turdean, din,,urmă" se pare că nimeni nu va mai apărea prea curând... din păcate.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh