Mai multe
NU VĂ URCAŢI LA VOLAN, DACĂ AŢI CONSUMAT ALCOOL!
La data de 20 septembrie a.c., în jurul orei 17:40, pe DN 75, pe raza comunei Mihai Viteazu, pe fondul consumului de alcool şi neadaptării vitezei la condiţiile de drum, s-a produs un accident rutier.
Conform primelor cercetări, un bărbat, de 38 de ani, din Turda, în timp ce conducea un autoturism pe DN 75, pe fondul neadaptării vitezei la carosabilul umed, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul asupra autovehiculului şi a intrat în şanţul care mărginea drumul, răsturnându-se.
În urma testării cu aparatul etilotest, poliţiştii au stabilit că şoferul se afla sub influenţa alcoolului.
Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătorului auto, care a fost transportat la Spitalul Municipal Turda.
În cauză se continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs coliziunea şi luarea măsurilor care se impun.