Partidul băsiștilor de la Turda ar putea intra în conflict cu primarul Ștefănie, și el un băsist convins, legat ca scaiul de haina turdeanului de fostul președinte. Motivul este ultima propunere-solicitare făcută public de Mișcarea populară Turda, care cere, nici mai mult nici mai puțin, ca profitul înregistrat la obiectivul turistic fanion al Turzii, Salina Turda, să primească o destinație unică și prioritară: repararea și asfaltarea străzilor din Turda!
Într-un comunicat de presă, Mișcarea Populară (M.P.) Turda, intitulat „Problema drumurilor din Turda trebuie să fie PRIORITATEA ZERO!”, se arată că acest partid consideră că problema drumurilor din Turda, sesizată și constatată de mulți dintre locuitorii urbei, trebuie să devină PRIORITATEA ZERO pentru administrația locală și pentru toți consilierii partidelor politice care alcătuiesc în acest moment Consiliul Local Turda (PNL, PSD, PND, PPU, ALDE, UDMR, UNPR). Păcat că primarul Tudor Ștefănie nu crede asta, el considerând pe primul loc funcționarea „aparatului”, adică salariile „mașinăriei sale de vot”, formată din angajați în primărie și prin serviciile și instituțiile colaterale acesteia, plus panseluțele și bordurile, plus handbalul și fotbalul.
„Considerăm că actuala clasă politică locală are obligația și responsabilitatea de a asculta doleanțele cetățenilor, mulți dintre ei contactând Mișcarea Populară Turda, pentru a le face auzit glasul, chiar dacă în acest moment partidul nostru încă nu face parte din Consiliul Local, fiind un partid nou.
Mișcarea Populară Turda propune actualelor partide care au reprezentanți în Consiliul Local Turda să nu le întoarcă spatele turdenilor și să decidă că problema drumurilor din localitate trebuie să devină PRIORITATEA ZERO, așa cum propunem noi. Considerăm că acesta nu mai este un subiect de luptă politică, în care marele perdant este cetățeanul turdean, ci trebuie să devină un subiect prioritar pe agenda tuturor formațiunilor politice, a tuturor consilierilor locali și a administrației locale, conduse de primarul Tudor Ștefănie. Turdenii merită mult mai mult, decât le-a oferit actuala clasă politică locală!”, atacă Mișcarea Populară la baionetă pe primarul turdean, colegul lor într-ale simpatiei față de Traian Băsescu. Pluralul „conduse”, de la finalul înșiruirii „tuturor formațiunilor politice, a tuturor consilierilor locali și a administrației locale”, indică faptul că Mișcarea Populară crede că toate acestea sunt conduse de primarul Ștefănie. Nu-i contrazicem, o fi știind ei ceva!
„Chiar dacă nu facem parte din Consiliul Local și nu putem influența, încă, stabilirea unei decizii privind stabilirea PRIORITĂȚII ZERO, nu putem asista impasibili la ceea ce turdenii își doresc, pe bună dreptate. Concret, propunem adoptarea de URGENȚĂ a unei hotărâri de Consiliu Local, care să stabilească soluții urgente pentru ca problema drumurilor să devină PRIORITATEA ZERO a administrației locale. Solicităm acest lucru în numele miilor de turdeni, fie că sunt sau nu membri sau simpatizanți ai Mișcării Populare. Un prim pas, o posibilă soluție, ar putea fi adoptarea unei hotărâri care să stabilească faptul ca profitul înregistrat la obiectivul turistic fanion al Turzii, Salina Turda, să primească o destinație unică și prioritară: repararea și asfaltarea străzilor din Turda!”, se mai arată în comunicatul citat. Abia aștept reacția primarului Ștefănie, care doar în urmă cu câteva zile a reușit să treacă prin Consiliul local, fără nicio obiecție sau amendament, bugetul Societății Turda Salina Durgău, pe care o conduce, de fapt, ca șef al PNL și primar, prin directoare Simona Baciu.
„În scurt timp, Mișcarea Populară Turda va iniția un plan concret privind PRIORITATEA ZERO, în care vom solicita sprijinul cetățenilor Turzii pentru a urni lucrurile și a stabili prioritățile administrației locale, ale actualei clase politice locale, în funcție de doleanțele și problemele reale ale cetățenilor urbei. Iar dacă actuala clasă politică locală nu va ține cont de glasul turdenilor, cu siguranță aceștia vor ști să le dea ceea ce merită, la alegerile locale din 5 iunie. În cazul în care până la alegerile locale nu se vor stabili măsuri concrete privind declararea PRIORITĂȚII ZERO pentru municipiul nostru, Mișcarea Populară Turda își ia angajamentul ferm ca, imediat după ce vom câștiga alegerile locale din iunie, cu ajutorul turdenilor, să inițiem acest plan de măsuri și soluții concrete, care să pună în practică rezolvarea reală a PRIORITĂȚII ZERO, mai precizează comunicatul M.P. Turda.
”Mișcarea Populară Turda a declanșat acțiunea PRIORITATEA ZERO. În zile următoare vom continua demersurile concrete și vom insista până când vom vedea că actuala clasă politică locală va face ceva concret în această direcție. Îmi doresc să putem urni lucrurile chiar înainte de alegerile locale, deși e mai greu, noi neavând reprezentanți în Consiliul Local. Însă, sunt convins că mulți turdeni ni se vor alătura și vom creea o mișcare populară locală, în adevăratul înțeles al cuvântului, iar valul ei îi va spulbera pe cei care refuză să-și aplece urechea la dolențele turdenilor, indiferent de formațiunea politică pe care o reprezintă, în calitate de membri în Consiliul Local! Doar împreună și într-un număr cât mai mare, suntem puternici! Veniți alături de noi, să impunem PRIORITATEA ZERO” – Adrian Nap, președinte Mișcarea Populară Turda.
Comunicatul de presă remis redacției noastre de Mișcarea Populară, dincolo de faptul că, în fine, conjugă greșit verbul a crea (sau, ca și „dolențele”, să fie doar greșeala președintelui Nap, citatul fiind al său?), este un prim atac la „viziunea” primarului Ștefănie, care le-a râs în nas turdenilor, în ultimii ani, când aceștia au cerut reparații de drumuri și asfaltări.
Trebuie să spunem, la finalul acestor rânduri, că inițiativa celor de la Mișcarea Populară este un plagiat al documentului lansat în spațiul public de PSD Turda, la Conferința Municipală din 28 septembrie 2015, prin vocea președintelui acestui partid, Cristian Matei: "Urmând lupta noastră pentru ca Turda să fie asfaltată, este un deziderat, doresc să exprimăm o rezoluţie în acest sens pe care am numit-o «Rezoluţia privind asfaltarea tuturor străzilor din municipiul Turda» (…) "Noi, organizaţia PSD din municipiul Turda, prin consilierii locali şi judeţeni, susţinem asfaltarea tuturor străzilor din municipiul Turda…", așa începea textul rezoluției social-democrate. „"Am luptat şi luptăm în Turda pentru asfaltarea drumurilor. (…) Am avut o intervenţie în Consiliul local, împreună cu colegii mei, şi am propus ca banii alocaţi prin contract cu credit la CEC să fie alocaţi drumurilor fiindcă condiţiile contractuale permiteau acel lucru la momentul respectiv. Bineînţeles că primarul s-a opus, banii stăteau necheltuiţi, drumuri nu se făceau, blocul O se deteriora pe zi ce trece... (…) În final, împreună cu colegii din Consiliul Local, am reuşit să îi influenţăm şi pe ceilalţi colegi ai noştri, consilieri locali, şi prin forţa votului, am hotărât, la un moment dat, în pofida voinţei domnului primar, ca aceşti bani să treacă şi să fie alocaţi la drumuri. Aşa aţi văzut, în perioada 2013-2014, drumuri complet făcute de către Domeniul Public Turda când director era Adrian Sălăgean, colegul nostru. S-au făcut străzile Mihai Eminescu, Tunelului, Şterca Şuluţiu, Agriculturii, s-au făcut borduri, s-au făcut foarte multe străzi, iar celelalte străzi astăzi eşuează în a asfalta 25 de metri la începutul fiecărei străzi care eu, sincer să fiu, nu înţeleg rostul acestei chestiuni decât faptul că atunci când intri în şoseaua mare poate că nu intri cu atâta noroi. Dar probabil că este o raţiune la mijloc pe care domnul primar o ştie mai bine decât noi...", a mai spus Cristian Matei în septembrie 2015.
Mergând mai înapoi în timp, tot Matei este cel care, în 2013, din poziția de lider USL în Consiliul local anunța: „Prioritatea principală în acest moment este asfaltarea Turzii” (citește aici:
http://turdainfo.ro/index.php/Turda/Politic/interviu-cristian-matei-liderul-usl-turda.html)
Asta așa, ca să dăm Cezarului, ce-i al Cezarului…
Așadar, dacă s-a ajuns, în pragul alegerilor din 2016, ca un partid născut din PD-L și gândirea fostului președinte Traian Băsescu, să nu aibă cu ce se prezenta în fața alegătorilor decât preluând, la 4-5 luni distanță ideile și acțiunile PSD Turda, atunci pentru electoratul turdean va fi foarte ușor să aleagă.
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.