În România, mor în fiecare oră 4 femei şi bărbaţi cu familii tinere, iar studiile arată că pierderea partenerului este cel mai stresant eveniment din viaţa unui om. Presiunea emoţională, socială şi financiară este uriaşă și nu știi dacă acest coșmar va dura un an, doi sau zece și ce se va întâmpla mai departe cu tine și cu copiii.
Un sprijin real îl reprezintă întâlnirile cu alte văduve sau văduvi, pentru a simți că durerea ta e ascultată și respectată şi pentru a găsi puterea de a merge mai departe, pentru copii şi pentru propria şansă la fericire.
Duminică, 16 februarie 2014, între 10.00-18.00, va avea loc în Bucureşti şi în Cluj un eveniment inedit şi gratuit – “1 zi de vindecare” - organizat de Asociaţia “Există viaţă după doliu!” pentru cei care au amânat să îşi acorde timpul necesar vindecării.
Grupul de sprijin va fi alcătuit din 10 femei şi bărbaţi cu pierdere recentă şi vom fi alături de psihoterapeuţi cu experienţă, într-o atmosferă optimistă, confidenţială şi caldă, potrivită pentru exprimarea stărilor negative, socializare. Ziua începe cu un ceai sau cafea alături de prietenii noi, urmează cunoaşterea, apoi un exerciţiu de terapie de grup, masa de prânz împreună, o plimbare în natură şi alte activităţi terapeutice de grup prin care spunem povestea noastră şi învăţăm din poveştile celorlalţi.
Înscrieri se fac prin formularul de pe site-ul www.existaviatadupadoliu.ro sau la telefon
Cluj Napoca – Iulia Savoş, psihoterapeut – 0743.787.613
Bucureşti – Livia Căciuloiu, psihoterapeut – 0742.024.642
Email: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea.
Mulţumim foarte mult pentru susţinere!
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.