14
Sam, Dec
3 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

În această dimineață, în jurul orei 09.00 a fost înregistrat un accident de circulație pe DN1-E60, în comuna Poieni, la km 538+600m.

 Din activitățile de cercetare efectuate la fața locului, polițiștii au constatat că o autoutilitară condusă din direcția Huedin spre Oradea, de un bărbat de 51 de ani, din județul Harghita, ar fi pătruns pe sensul opus de mers pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule, format din cap tractor și semiremorcă, la volanul căruia se afla un cetățean de origine turcă, în vârstă 59 de ani.

În urma coliziunii, cele două autovehicule au fost proiectate în afara părții carosabile.

Echipajele din cadrul I.S.U Cluj au intervenit pentru descarcerarea victimelor aflate în autoutilitară, respectiv conducătorul auto de 51 de ani și pasagerul în vârstă de 36 de ani, ambii din județul Harghita.

Din nefericire, aceștia au suferit leziuni grave în urma cărora a rezultat decesul.

Conducătorul autotrenului va fi transportat la spital de către echipajul SAJ, fiind conștient și cooperant.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Traficul a fost blocat aproape două ore, până la finalizarea cercetărilor.

În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a avut loc accidentul.

 

UPDATE:

Din informațiile obținute ulterior de la fața locului, a rezultat că bărbatul aflat la volanul autoutilitarei implicate în accident ar fi efectuat o manevră de depășire neregulamentară, intrând astfel în coliziune cu ansamblul de vehicule.

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh