18
Joi, Apr
20 New Articles

Eveniment
Tools
Typography
  • Smaller Small Medium Big Bigger
  • Default Helvetica Segoe Georgia Times

Thumbnail image

În 27 ianuarie 2009, ora 12.00, Poliţia municipiului Turda a fost sesizată despre faptul că s-au descoperit în zona Valea Sărată, pe raza municipiului Turda, într-un loc unde se execută excavări, mai multe oase umane. 
La locul respectiv s-a deplasat echipa operativă din cadrul Poliţiei municipiului Turda, care în urma cercetărilor şi verificărilor efectuate, se arată într-un comunicat al IPJ Cluj, a constatat următoarele: „Pe un versant de deal din zona Valea Sărată, pe raza municipiului Turda, în urma unor excavări făcute au ieşit la iveală mai multe oase umane. Aceste oase au fost descoperite în luna august 2008, de către P. Cornel, administratorul societăţii care efectua activităţi de excavare care nu şi-a dat seama că sunt de natură umană, fapt pentru care nu a anunţat pe nimeni. Din declaraţia acestuia a reieşit că de atunci şi până în prezent nu a mai excavat în acea zonă din cauza intemperiilor.”Comisarul şef Marcel Bogdan, comandantul Poliţiei Municipiului Turda spune că oasele au fost acoperite iar o exploatare în scop ştiinţific a ceea ce ar putea fi un cimitir medieval se va face de specialiştii arheologi de la Muzeul de Istorie Turda, împreună cu studenţi de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca.

Se pare că respectivul cimitir ar putea fi locul de veci al celor care au lucrat la zăcămintele Salinei Turda.
La faţa locului, pe o porţiune de circa 50/30 m, se observau, împrăştiate, în urma excavării, de la bază până în vârful versantului, oase umane şi cranii.
Au fost anunţate autorităţile locale, respectiv Primăria Turda şi Muzeul, în vederea stabilirii împrejurărilor în care au fost îngropate respectivele rămăşiţe umane. 
Întrebarea care se pune este cum s-a putut autoriza o astfel de exploatare în zonă, fără existenţa unei descărcări arheologice din partea specialiştilor, aşa cum cere legislaţia românească?

Pin It

Add comment

Regulile de baza pentru a face comentarii pe site
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.


Security code
Refresh