Am rămas datori cititorilor noștri din Câmpia Turzii cu relatarea ultimului episod din ceea ce noi am intitulat „Cum i-au prins consilierii locali pe primarul Lojigan și subordonații săi cu temele nefăcute!”, unul în care am lăsat la urmă luarea de poziție a consilierului local PPU-SL, Vasile Simion Tot, și „cireașa de pe tort” din răbufnirea opoziției in Câmpia Turzii la adresa primarului Dorin Lojigan, rostită de liderul PSD Câmpia Turzii, Gheorghe Rece. Este vorba de luările de poziție ale consilierilor din opoziție în chiar prima ședință a Consiliului local din anul 2018.
Cititorii din Câmpia Turzii au tot dreptul să cunoască activitatea aleșilor lor, cu bune și cu rele, și de aceea, dincolo de prezentările noastre regulate, am încurajat întotdeauna cetățenii să citească procesele verbale ale ședințelor Consiliului local. De acolo ei pot observa cum un ales sau altul își face, sau nu, datoria, cum au votat consilierii și cine s-a luptat pentru interesele alegătorilor.
Tot a dat impresia că s-a săturat să fie victima unei campanii denigratoare dusă de primarul localității, răspunzându-i acestuia în termeni duri, pe un ton ce nu lasă niciun echivoc.
Acuzații de ilegalități și fapte penale
Mai întâi, consilierul Tot a atras atenția asupra unor posibile ilegalități în întocmirea documentelor supuse aprobării Consiliului local referitoare la inventarul bunurilor din domeniului public al Municipiului Câmpia Turzii. Ca și consilierul PSD, Tudorache Ionel Isac, Tot a remarcat faptul că inventarul supus aprobării consiliului local nu era rodul muncii comisiei pe care aleșii locali o întocmiseră cu acest scop. Apoi, ca și consilierul PSD, Monica Uiorean, a remarcat că valoarea de inventar a clădirii Incubatorului de Afaceri a fost schimbată, cel mai probabil, fără aprobarea aleșilor locali. O faptă cât se poate de penală, dacă suspiciunile consilierilor din opoziție se adeveresc:
„Problema mea este următoarea: a ridicat-o domnul Isac, acest material care însoțește proiectul de hotărâre este emanația comisiei pe care noi am înființat-o? Sau este pur și simplu o hârtie făcută de domnul Roman Lucrețiu și vizată de doamna Boancă? Pentru că eu nu regăsesc aici ceea ce domnul primar spunea că, asta era marea sfadă. Să văd acum conferința de presă de după ședință, în care domnul Tot Vasile Simion nu a trecut și nu a făcut demersurile. Și astăzi vine domnul primar și zice să nu votați că nu e bine. Adică tu pe mine mă sfădești și nu ti-ai verificat oamenii? Acest material are carențe, încât eu nu l-aș vota, pentru că dacă se descoperă că acea valoare de inventar a imobilului Incubator a fost făcută fără vreo hotărâre de consiliu... și eu am fost și în mandatul trecut în Consiliu, și în afară de H.C.L. nr.165/2015 noi nu am votat absolut nimic. Dacă s-a făcut o modificare fără un document care să poată să stea la bază, e faptă penală. Și eu chiar nu am de gând să fiu dat în judecată să se recupereze bani de la mine!”, a subliniat Vasile Simion Tot.
Primar „tras de urechi”!
Mai departe, consilierul Vasile Simion Tot, unul dintre cei mai activi ai opoziției, a folosit momentul penibil, despre care am relatat în articolele
Cum i-au prins consilierii locali pe primarul Lojigan și subordonații săi cu temele nefăcute!
și
„Cum i-au prins consilierii locali pe primarul Lojigan și subordonații săi cu temele nefăcute!” (II), (când Lojigan a cerut consilierilor săi să se abțină de la votarea unui proiect de hotărâre inițiat chiar de el, după ce consilierii locali i-au dovedit greșelile conținute) pentru a sancționa precedentele, repetate, luări de poziție ale primarului Dorin Lojigan la adresa consilierilor locali din opoziție, acțiuni pe care Tot și colegii lor le-au declarat jignitoare: „Dar ca să vii tu, ca primar, să mă sfădești pe mine, să mă „scuipe” toți oamenii din Câmpia Turzii că din cauza mea nu se poate pune... aici e procesul-verbal, nu îl citesc, să îl citească presa, că pierdem 9 milioane de euro. Și astăzi să vii să zici am greșit, îmi asum? E în regulă, nu votați, că l-am greșit și i-am sfădit pe aceia degeaba. Eu aștept, domnul primar, după ședință, dacă, bineînțeles, presa are bunăvoința să vă stea la dispoziție, să faceți o ședință din aia cum ați făcut după ședința trecută, în care ne-ați sfădit ca pe copii și să spuneți: „Domnilor, în decembrie, în 29, i-am chemat degeaba pe oamenii aceia, am vrut să le întind o capcană, am vrut să le fac ceva...” Pentru că, eu, studiind materialul, nu am văzut nicio intabulare operată din inventarul acesta pentru acele drumuri care fac obiectul proiectului de mobilitate urbană. Dacă aș fi găsit, aș fi zis, uite, le-a trecut. Nu că nu este actualizat, e de toată flota! (...) Ba mai mult, vin și îi și sfădesc pe consilierii locali. Cine e sabotorul, atunci? Cine este acela care se opune? M-ați nominalizat de vreo 2-3 ori! E permis așa ceva? Eu unul vă spun public, nu am căderea să ies cu conferință de presă, că nu mă ascultă nimeni, dar o spun aici în ședință, că aici e locul nostru, dacă această hotărâre nu a fost pusă în aplicare la ce am mai dat-o? Pentru că este o prevedere legală, aici, în 2016, a venit o H.G. care a făcut modificări și a completat legea 213 și a spus că trebuie făcută o comisie. Am făcut comisia doar ca să fie pe hârtie? La acel moment eu am zis: sunt prea mulți șefi, nu o să lucreze nimeni! Am făcut comisia degeaba. Dacă vă amintiți, am spus că ar fi bine să scriem acolo numai funcțiile, că aveam precedentul de la altă ședință. Eu unul vă spun de acum, nu că ați spus dvs. colegilor din PNL să nu voteze, de la UDMR și colegilor mei de la PPU-SL să se abțină ca să nu treacă, eu
votez împotrivă, ca sancțiune, și nu ca să fie sancționați oamenii aceștia nevinovați, ca sancțiune pentru că nu s-a lucrat profesionist”, a reproșat Vasile Simion Tot primarului din Câmpia Turzii.
Supărat, consilierul PPU-SL și-a vărsat oful
„Putem noi să tot vorbim la presă: „cine v-a trimis aici?”, „cine v-a ales?”, lasă să știe cetățenii din Câmpia Turzii... Domnule primar, pe dvs. cine v-a trimis aici? Cine v-a votat? Și veniți cu astfel de materiale și ne și sfădiți pe urmă?! Dacă știi că ți-e „dată de gard” și vrei să o treci așa, cheamă liderii de grup, ne adunăm, ne înțelegem, să trecem proiectul și apoi mai lucrăm noi la el... Nu îi chemi pe oameni la ora 10 și nici cu lecțiile făcute. Domnul primar, nu ne confundați cu angajații Primăriei, cu consilierii dvs., nu ne confundați cu oameni cărora le puteți da dispoziție directă, să îi intimidați sau să îi amenințați! Noi suntem consilieri locali, și răspundem patrimonial! Dvs. ne-ați dat în judecată pe mine și pe alți 10 colegi pentru că am schimbat un viceprimar din funcție. Eu, dacă voi pierde acel proces, plătesc 8.700 lei. Dacă domnii colegi care votează și vine cineva și zice că „e bai!”, răspundeți patrimonial. (...) Să știe lumea din Câmpia Turzii cum își fac temele angajații pentru care noi am votat la ultima ședință ordinară o majorare cu 25%, că așa cer legile, pentru care am stabilit salarii majorate, așa cum a hotărât Guvernul”, a mai spus Tot.
Rece și „cireașa de pe tort”
Finalul contraatacului consilierilor din opoziție a aparținut chiar liderului celui mai important grup al ei, consilierul PSD Gheorghe Rece: „Eu vreau să vă spun doar atât. Am tot auzit laude și nu ați făcut nimic mai mult decât vă scrie în fișa postului. Acestea sunt obligațiile, pentru asta sunteți plătit, dar se vede clar că administrația de la Câmpia Turzii funcționează defectuos! într-adevăr, ați promis o altfel de administrație, avem o altfel de administrație, dar nu în bine.
Și vrea să închei ca o concluzie și cu tot ce s-a întâmplat în 29 și acele declarații și să vă dau definiția din DEX a cuvântului ipocrit: „persoană care arată altfel de cum este, om prefăcut, fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, fariseu, proclet, telpiz, iezuit, trombonist, duplicitar, fals, fariseic, fățarnic, mincinos, perfid, prefăcut, șiret, viclean, machiavelic, și altele”. Atât am avut de spus. Mulțumesc!”, a punctat Rece.
Cu siguranță, ședința înghesuită din 9 ianuarie 2018, a fost cea mai solidă luare de poziție a consilierilor locali din opoziție față de liderul puterii locale, primarul Dorin Lojigan. Cuvântările aleșilor locali s-au dorit răspunsuri la ultimele atacuri din 2017 la adresa lor, criticile primarului fiind promovate în media și pe rețelele de socializare. Rețele unde, aproape zi de zi, aleșii din Câmpia Turzii atacă și contraatacă, într-o nesfârșită dispută verbală care, până la urmă, nu știm cui folosește...
1. Nu folositi cuvinte obscene. Folosirea lor va duce la: modificarea comentariului, stergerea lui, respectiv, blocarea IPului celui care posteaza, in functie de gravitate.
2. Nu afisati linkuri catre site-uri obscene sau virusate.
3. Nu comentati numai de dragul de a comenta (fara spam).
4. Comentariile dumneavoastra vor fi aprobate de catre un administrator in cel mai scurt timp.