Primăria Municipiului Turda a fost informată cu privire la Sentinţa Civilă nr. 10.401/2013, din dosarul 6447/117/2013, prin care instanţa de fond, respectiv Tribunalul Cluj, a dispus suspendarea executării Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 189/29.11.2012, până la soluţionarea irevocabilă a acţiunii în anulare, precum şi anularea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Turda nr. 189/29.11.2012.
Pe cale de consecinţă, vizitarea Salinei Turda, în regim de gratuitate în scop de agrement - o zi în fiecare lună calendaristică a anului (a doua zi de miercuri) a fost apreciată de instanţa de judecată ca fiind o măsură nelegală.
Pe această cale dorim să eliminăm orice speculaţii care se pot ivi cu privire la promotorul deciziei de interzicere a accesului în regim de gratuitate în Salina Turda, în sensul că măsura ar fi avut ca sursă hotărârea executivului municipiului Turda, a cărui conducere este asigurată de către Primarul municipiului Turda, domnul Tudor Ştefanie.
În concluzie, reiteram faptul că interzicerea aplicării sistemului de acces gratuit în Salina Turda, a fost dispusă nemijlocit de către instanţele de judecată competente, nicidecum de către Primarul municipiului Turda.
Administrator public
Radu CRISAN