10
Ma, Dec
1 New Articles

Turda

Thumbnail imageVineri, 12 februarie, la Grădiniţa „Dr. Ioan Raţiu” din Turda, a avut loc evenimentul de debut pentru acest an, organizat de Asociaţia „Slow Food Turda”, condusă de Marta Pozsony.

După o perioadă de pregătiri, asociaţia a revenit în atenţia turdenilor cu o activitate înscrisă în programul „Viaţa în grădina verde”, finanţat în 2010 de Fundaţia Terre Humaine din Elveţia, în parteneriat cu Asociaţia Eco Ruralis, Centrul de Informare asupra Organismelor Modificate Genetic şi Asociaţia Părinţilor Pro Piticii Raţiu, asociaţia grădiniţei. Acest program urmează a se derula în mai multe instituţii şcolare din Turda, sub diferite forme. Alături de activităţile deja obişnuite până acum, programul va fi diversificat cu ore de educaţie în materie de protecţia mediului.

Vineri, preşcolarii au avut ocazia să înveţe cum se prepară turta dulce tradiţională, aflând informaţii utile despre procedeele agricole care duc la produsele finite, toate acestea traduse pe înţelesul copiilor. Astfel, li s-a explicat copiilor ce sunt cerealele şi cum sunt folosite în alimentaţie. La fel s-a procedat şi cu celelalte ingrediente necesare preparării turtei dulci: mierea, ouăle sau scorţişoara. Alături de copii, care au dat dovadă de receptivitate, au participat bunici şi părinţi care au contribuit la acţiune, alături de educatoare şi voluntarii asociaţiei.

Următoarea activitate a Asociaţiei „Slow Food Turda” se va desfăşura la Solaris Shopping Park, pe 28 martie, când vor avea loc concursuri de gătit şi degustări pentru copii, cu ocazia mărţişorului.

Mai multe articole...