Politic
Candidatul PD-L, Cristian Haiduc, încalcă legea
Pedeliştii din Câmpia Turzii nu prea ştiu să respecte legea. Pentru că, vorba proverbului „de la cap se-mpute peştele”, să vedem care este respectul faţă de lege al şefului PD-L Câmpia Turzii. Aflăm de pe blogul candidatului ungur din colegiul uninominal numărul 7 pentru Camera Deputaţilor, Tihamér Czika, despre faptul că doi dintre contracandidaţii săi au „furat startul” în campania pentru alegerile parlamentare din toamna acestui an. Dacă de Avrămuţ aflasem de ceva vreme că a împrăştiat ceva fluturaşi, fără însă a folosi însemnele partidului din care face parte, iată că PD-L-iştii fac un pas mai departe.
Gest extrem: Liberalul Virgil Pop şi-a dat demisia
Gest politic extrem al consilierului liberal Virgil Pop, anunţat printr-un comunicat remis presei. Redăm mai jos întregul comunicat, aşa cum a fost el alcătuit, fără să comentăm sau să avansăm conotaţii politice legate de gestul său. Deocamdată.
<<Consilierul local PNL Virgil Pop s-a retras astăzi, 26 septembrie 2008, din Comisia pentru administraţie publică locală, servicii publice, regii, pieţe, comerţ, agricultură, asocieri, relaţii cu publicul, juridic a Consiliului Local al municipiului Turda, protestând astfel faţă de stilul netransparent, dictatorial şi ineficient în care este administrat oraşul.
Final de campanie cu arestări şi maziliri
Arestarea lui Virgil Pop a produs consternare în Turda, ca urmare a momentului ales de DNA pentru arestarea candidatului PNL în Colegiul 8 pentru Camera Deputaţilor. În probatoriul aflat la dosar se arată că telefonul lui Virgil Pop era ascultat şi înregistrat de aproape un an şi, deşi nu au venit cu nimic nou faţă de cele aflate în decembrie 2007, anchetatorii DNA l-au ridicat abia acum, cu două săptămâni înaintea alegerilor. Dacă la nivel naţional, ridicarea selecţionerului Victor Piţurcă de la aeroport a făcut valuri, iată că şi la noi “se sare calul”, excesul de zel al anchetatorilor făcând din Virgil Pop un erou al “spiritului de frondă”, chiar dacă intenţia a fost alta. Aş putea spune că toate zecile sau sutele de mii de euro investite de PNL doar la Turda, toate afişele înălţate pe stâlpii SC Electrica SA nu i-au adus atâtea voturi câte ar putea-o face arestarea sa.
PSD merge pe mâna avocatului Ucu Faur
PSD este primul partid care şi-a anunţat candidaţii pentru posturile de parlamentari, în vederea scrutinului electoral din 30 noiembrie 2008. Într-o conferinţă de presă organizată la sediul partidului de pe strada Libertăţii, preşedintele filialei turdene, Emil Molnar, a anunţat că propunerea pesediştilor turdeni, aprobată şi de conducerea organizaţiei judeţene, se numeşte Ucu Faur. Fost preşedinte al organizaţiei turdene a PSD, avocatul Ucu Faur are o bogată experienţă în domeniul juridic şi reprezintă candidatul ideal pentru un loc pentru forul legislativ naţional. Aşa cum arăta preşedintele Molnar, tânărul avocat Ucu Faur şi-ar putea aduce aportul în cadrul „fabricii de legi” pentru binele locuitorilor zonei Turda.